Amfibieni și reptile

Concertul amfibienilor reprezintă coloana sonoră a nopților de la Ultima Frontieră: mii de broaște de baltă, buhai de baltă cu burta roșie și brotăcei nu par să se plictisească niciodată de întrecerile zgomotoase. Mai discrete sunt broasca râioasă comună și broasca râioasă verde, care sunt destul de rare, și mai ales două specii de tritoni: tritonul comun și tritonul dobrogean. Nopțile răcoroase de vară ascund mișcările celui mai căutat amfibian din zonă – broasca de pământ brună. Cântecele sale subacvatice sunt aproape imposibil de auzit, dar nu se întâmplă rar ca un exemplar solitar să exploreze grădina hotelului. Mormolocii mari sunt mâncați frecvent de stârcul galben.

Unul dintre cei mai importanți prădători ai egretelor, ibișilor și berzelor sunt șerpii, cele mai des întâlnite specii fiind șarpele de apă și șarpele de casă. Cel de-al doilea are adesea un model colorat particular, cu dungi longitudinale și forme melanice, unele exemplare fiind în întregime negre și fără gulerul tipic. O altă specie întâlnită de asemenea în mod regulat este țestoasa de apă, exemplare ale acesteia fiind observate frecvent pe cărări sau scăldându-se la soare în fața hide-urilor.  Mai rar pot fi întâlniți șerpi de alun sau șopârle de câmp. Doă specii interesante au fost observate în apropierea pădurii Letea: vipera de stepă și șopârla de nisip.